Ce inseamna Restaurarea? Ce presupune ea, de fapt? Unde se termina, si devine doar o reparatie barbara de ochii lumii? In ce punct propiul nostru ego, ca profesionisti, ne face sa reinventam, prin tehnica si metoda, o lucrare consacrata?
Haideti sa o luam scolastic. A restaura ceva inseamna a remedia defectele gasite la un obiect de arta, cult sau orice obiect in general, cu tehnici si materiale cu care a fost facut initial. Iar asta se bazeaza pe trei reguli simple:
-interventie minima
-materiale potrivite si reversibilitate in interventie
-documentatie adecvata asupra interventiilor
Si totusi, cum putem face ca sa resuim in ceea ce ne propunem, si totodata sa respectam si aceste trei reguli?
In primul rind, trebuie sa facem o evaluare corecta a lucrarii, care sa curpinda un studiu de risc cu toate defectele notate si, pe cit posibil, pozate si semnalate. Trebuie sa stabilim ce materiale s-au folosit in original, in vederea procurarii lor, cit si sa identificam cu exactitate tehnicile folosite de producator, artist sau artizan.
Odata ce stim toate acestea, trebuie sa stabilim o cale de atac, si sa calculam eventualul impact asupra piesei, cit si sa ne asiguram ca este vorba de o metoda reversibila in totalitate.
Toate etapele interventiei trebuie documentate, atit scriptic, cat si in imagini, pentru a oferi informatie celor care vor efectua o reparatie in viitor. Deoarece cu cat ai la dispozitie o informare mai detaliata si exacta asupra istoricului unei piese, cu atat mai mult poti stabili o cale corecta de atac asupra problemelor intalnite.
In momentul in care interventia e finalizata, consider foarte important semnalarea cauzelor care au dus la aparitia defectelor, si constientizarea propietarului de drept asupra lor, in asa fel incat pe viitor problemele sa nu recidiveze. Prevenirea e cel putin la fel de importanta ca si operatiunea de restaurare, dar aici intram pe terenul cel putin la fel de vast al Conservarii.
Nu exista solutii permanente in restaurare. Ci doar vremelnice, in functie de efemeritatea materialelor pe care le folosim. E bine sa fim constienti de asta, dar totusi, in spiritul veridicitatii obiectelor pe care ne lasam amprenta, e bine sa nu cadem in capcana solutiilor prea moderne, si uneori mult prea facile care fac rezultatul sa semene cu ce ar trebui facut cu adevarat. Desigur, asta naste o vesnica dezbatere client/executant, dar poate calea de a avea artefacte cit mai aproape de original este si constientizarea publicului aspura valorii executiei, cit si a frumusetii ei intrinsece, nu doar asupra rezistentei materialelor.
Poate ca rolul nostru de restauratori ar trebui sa fie si cel de constientizatori ai publicului, de paznici ai originalului, nu doar cel de bieti reparatori intr-o lume mai interesata de viteza si facilitatea rezultatelor decat de frumos si original.
Doar de noi depinde.
